O alta poveste de dragoste scrisa de Coelho, dar poate cea mai puternica poveste de dragoste dintre cele prezentate de el si poate cea mai aproape de legatura Om-Dumnezeu.

Coelho ne-a obisnuit deja sa ne faca sa cautam dincolo de cuvinte, dincolo de fapte, ne-a obisnuit sa ne faca sa cercetam si sa gasim nu explicatia lucrurilor ce ne inconjoara si misterul lor, misterul care o data dezlegat ne arata cate lucruri, cati oameni, cata dragoste ne uneste. In "La raul Piedra ma sezut si-am plans", Paulo Coelho vorbeste despre dragostea inceputa undeva in universul curat si naiv al copiiilor si inaltata pana la rangul de sens al vietii. Si daca nu iubirea da sens vietii, atunci ce oare ne face sa ne depasim limitele pentru a ne inalta sufletele?

Puterea de a ne lasa prada iubirii, dorinta de a iubi cu puterea unui copil si cu intelepciunea unui batran sunt poate cele mai importante mesaje ale acestei carti, ale acestei povesti de dragote care ii aduce aproape pe doi oameni ce au fost candva copii, ce s-au iubit cand au fost copii. Si ii aduce aproape, ca sa se cunoasca si sa isi regaseasca iubirea...

"Iubirea ne poate face sa imbatranim inainte de vreme, si ne reintinereste cand tineretea s-a dus. Cum sa nu iti amintesti insa momentele acestea? ..scriam ca sa imi prefac tristetea in nostalgie, singuratatea in amintiri. Pentru ca atunci cand imi voi fi terminat de povestit mie insami povestea aceasta, sa mi-o pot azvarli in raul Piedra....Numai atunci ar putea stinge apele ceea ce a scris focul! Toate povestile de dragoste sunt la fel"...